Mm, cum pot lucrurile simple sa-ti complice viata?! Habar n-am sa explic procesul, dar se intampla. In timp ce cobori grabita la metrou si simti cum aerul cald iti dezgheata degetele. Aah, ti le dezmeticesti pe furis sub privirile dezorientate ale trecatorilor. La opt dimineata toata lumea e nerabdatoare sa-si inceapa ziua. Se aude masinaria dupa scurt timp, gonind furios spre statia de oprire. O multime de capete rataceau dupa pozitii favorabile. Daca nu se incadrau in timpul de stationare, intrau in panica si sigur nu mai ieseai viu din buluc. Trebuie curaj sa te avanti intr-o asemenea valtoare.
Cand usile se inchid in fata ta, vezi in jurul tau aceleasi fete comune, semne de oboseala in urma unei nopti zbuciumate, privirea goala a celor care cad in cugetare, zumzetul castilor din urechile tinerilor indiferenti. In general acelasi sentiment de supravietuire. Doua pustoaice comenteza zgomotos de o eventuala lucrare la fizica, un parinte isi smuceste copilul sa stea cuminte pe scaun, o tanara isi sufla suvita roscata de pe frunte, o copila palida sta cu nasu-ntr-o carte veche iar un pensionar rasfoieste cu interes ziarul autohton. Cred ca asta este varianta domestica a drumului anevoios catre serviciu. Lucrurile ar fi stat mult mai prost daca as fi luat, un tramvai de exemplu; zapuseala mare, respiratii matinale insuportabile, fete neprietenoase, prescolari neastamparati, pensionari nemultumiti si imbulzeala exagerata. Suntem prea multi si ajungem sa nu ne mai suportam unii pe altii. Solutia? Sa pornim la drum..pe jos.
Insa mersul pe jos cateodata deprima, deoarece ajungi de multe ori sa te gandesti la raspunsurile intrebarilor oarecum firesti de acum cativa ani in urma:
Ai un job stabil? Da? Dar de ce nu esti manager sa poti sa-ti penalizezi subordonatii ca nu si-au dus la bun sfarsit indatoririle? Nu? Atunci de ce nu faci un master in care sa inveti asta?
Ai un apartament decent? Da? Dar de ce nu te-ai indatorat pe viata sa-ti construiesti o casa cu perdele rosii? Nu? Atunci de ce preferi sa bei toti banii intr-un club unde nici n-ai loc sa-ti exprimi fustrarea zilnic acumulata?
Ai o relatie stabila? Da? Atunci de ce te mai gandesti inca la fostul iubit? Nu? De ce te-ai gandii sa ai una serioasa?
Ai multi prieteni? Da? Si chiar crezi ca poti face fata tuturor zilelor de nastere? Nu? Atunci n-ai pile.
Ai datorii la stat? Da? Atunci de ce nu-ti schimbi identitatea si sa incerci sa fugi din tara? Nu? Nu te cred!
Si… in sfarsit urci scarile intr-o rasuflare si zambesti penibil: Buna dimineata!
5 comments:
Hei..citeam randurile scrise de tine si am avut placerea de a descoperi un alt om, unul care traieste ceva mai intens in interior decat lasa sa se vada. Mi se pare cel mai banal cliseu asta de a da sfaturi, dar uite ca nu ma pot abtine: ar trebui sa lasi poate mai mult la iveala din " omul" asta dispus la introspectie si reflexiv. Spor la treaba! I'm watching you!
ma surprinde spiritul tau de observatie intr-o dimineata zbuciumata specifica vietii bucurestene...o dimineata la fel ca toate celelalte...in care fiecare dintre noi porneste la lupta, la lupta cu viata si cu procesul de supravietuire, o lupta care nu se sfarseste niciodata. de multe ori..in diminetile zbuciumate din subteran ma intrebam daca mai exista persoane care incearca sa opreasca pentru o clipa timpul, sa acopere cu puterea mintii toata aceasta valtoare de ganduri agitate, si sa isi puna intrebari existentiale care pot fi cuprinse intr-una singura: "incotro ne indreptam"? si uite ca, citind randurile tale m-am transpun intr-una din agitatele dimineti de la metrou, cand, privind in jur toti oamenii grabiti, mi-a venit in minte aceasta intrebare "incotro ne indreptam cu atata disperare"?
De multe ori noi ne complicam viata singuri... asta e omul. :)
mergand pe jos ar trebui te relaxezi , sa iei o gura de aer poluat si sa incepi ziua de munca calma. Ei bine, pe drum eu nu reusesc decat sa fac planuri si scheme cu ce probleme am de rezolvat si cum le organizez in fiecare zi. De multe ori m-am intrebat de ce nu merg linistita spre serviciu...banalul raspuns este mereu...nu am timp de pierdut.
surprinzator
Post a Comment