the house of imagination

De ce sa vrei sa lucrezi in PR?

Primul gand care imi izbeste judecata este inutil. Ma gandesc la altul...
Pentru ca-ti plac oamenii si adori discutiile matinale posomorate. Pentru ca ai mereu la ce sa-ti asortezi o curea galbena. Pentru ca iti plac evenimentele cu teme specifice. Pentru ca iti inmultesti prietenii pe facebook. Si pentru ca suna trendy!
Din afara pare o aventura. Petreceri zgomotoase, toalete pretentioase, caviar, cocktail-uri sofisticate, snobism, personaje mondene si multi pupici frantuzesti.
In interiorul unei agentii, lucrurile stau altfel. Trebuie sa-ti placa sa comunici si sa-ti dezlantui cugetarile in scris. Sa fii la curent cu tot ce presupune industria in care activezi inseamna experienta, responsabilitate, studiu, cunostinte, ore suplimentare, pasiune, talent si multa gramatica. :) Ca in orice domeniu, mai putin in contabilitate unde domneste matematica..pe calculator.
Pare jobul ideal pentru un tanar absolvent. Te inscrii intamplator la un master, aplici la un program de internship si-ti lasi spiritul inovativ sa-ti contureze cariera.
Pare simplu, asa-i?

Draga Mosu,

Vreau sa cresc mare fara sa rontai morcovi si sa beau lapte.
Vreau sa citesc mintile vecinului meu de la 4 in fiecare miercuri.
Vreau sa trimit porumbei cu ravase indraznete prizonierilor din Japonia.
Vreau sa o cunosc pe Seherezada si sa infulecam pe nerasuflate un hamburger.
Vreau sa am o capra care sa invete sa dea cu aspiratorul.
Vreau sa ma indragostesc de un musulman sunnit din Magreb.
Vreau sa sufar de sindromul oii naravase.
Vreau sa incap in masura 26 fara sa beau ceai verde 5 luni.
Vreau sa fac vraji cu nasul rosu.

Multumesc..

Din nou.

Azi iar am ars oul prajit. O fac de fiecare data in diminetile agitate cand alerg desculta prin incaperi goale. Devine barbar pentru stomacul meu dar si o obisnuinta.

M-am trezit ciufulita ca de obicei. Nici un ceai aromat nu-mi mai sterge ranjetul morocanos. Prea tarziu. As fi rasfoit o carte dar ma tem ca activitatile cotidiene din zilele posomorate de toamna isi urmeaza cursul firesc. Si iar imi suflu nasul. De data asta usor discret. Ma impiedic de sireturile superficial stranse si ma pierd in multime.

La serviciu aceeasi monotonie. Aceleasi fete fortat entuziasmate ca adora cafeaua matinala si rapoartele trecute de data predarii. Ma straduiesc sa trec neobservata, fac bilantul sticlelor de apa baute la sfarsitul zilei si imi arcuiesc pozitia asemeni prizonierilor din temnitele Venetiei. Dar, nu reusesc. Sigur se mai gaseste careva sa sune nedumerit de platile efectuate din ultima saptamana sau sa-ti povesteasca timid de o noua cunostinta comuna. Totul se condimenteaza cand ajungi sa porti discutii in contradictoriu cu diferite persoane. Inchizi furios telefonul si speri ca si ei s-au trezit cu fata botita de dimineata. Apoi te refugiezi intr-o cana de grasime saturata: ciocolata calda.

Partea surprinzatoare vine la scoala cand nu-mi pot stapanii ochii sa nu cada in visare. Si te gandesti emfatic la ziua care tocmai o inchei dramatic. Nimic imprevizibil. Dar ma abtin si ma hotarasc sa accept propunerea unui coleg de a-mi cumpara un burrito si sa-mi povesteasca cum a fost in Africa de Sud.

Pe drum

Mm, cum pot lucrurile simple sa-ti complice viata?! Habar n-am sa explic procesul, dar se intampla. In timp ce cobori grabita la metrou si simti cum aerul cald iti dezgheata degetele. Aah, ti le dezmeticesti pe furis sub privirile dezorientate ale trecatorilor. La opt dimineata toata lumea e nerabdatoare sa-si inceapa ziua. Se aude masinaria dupa scurt timp, gonind furios spre statia de oprire. O multime de capete rataceau dupa pozitii favorabile. Daca nu se incadrau in timpul de stationare, intrau in panica si sigur nu mai ieseai viu din buluc. Trebuie curaj sa te avanti intr-o asemenea valtoare.

Cand usile se inchid in fata ta, vezi in jurul tau aceleasi fete comune, semne de oboseala in urma unei nopti zbuciumate, privirea goala a celor care cad in cugetare, zumzetul castilor din urechile tinerilor indiferenti. In general acelasi sentiment de supravietuire. Doua pustoaice comenteza zgomotos de o eventuala lucrare la fizica, un parinte isi smuceste copilul sa stea cuminte pe scaun, o tanara isi sufla suvita roscata de pe frunte, o copila palida sta cu nasu-ntr-o carte veche iar un pensionar rasfoieste cu interes ziarul autohton. Cred ca asta este varianta domestica a drumului anevoios catre serviciu. Lucrurile ar fi stat mult mai prost daca as fi luat, un tramvai de exemplu; zapuseala mare, respiratii matinale insuportabile, fete neprietenoase, prescolari neastamparati, pensionari nemultumiti si imbulzeala exagerata. Suntem prea multi si ajungem sa nu ne mai suportam unii pe altii. Solutia? Sa pornim la drum..pe jos.

Insa mersul pe jos cateodata deprima, deoarece ajungi de multe ori sa te gandesti la raspunsurile intrebarilor oarecum firesti de acum cativa ani in urma:

Ai un job stabil? Da? Dar de ce nu esti manager sa poti sa-ti penalizezi subordonatii ca nu si-au dus la bun sfarsit indatoririle? Nu? Atunci de ce nu faci un master in care sa inveti asta?

Ai un apartament decent? Da? Dar de ce nu te-ai indatorat pe viata sa-ti construiesti o casa cu perdele rosii? Nu? Atunci de ce preferi sa bei toti banii intr-un club unde nici n-ai loc sa-ti exprimi fustrarea zilnic acumulata?

Ai o relatie stabila? Da? Atunci de ce te mai gandesti inca la fostul iubit? Nu? De ce te-ai gandii sa ai una serioasa?

Ai multi prieteni? Da? Si chiar crezi ca poti face fata tuturor zilelor de nastere? Nu? Atunci n-ai pile.

Ai datorii la stat? Da? Atunci de ce nu-ti schimbi identitatea si sa incerci sa fugi din tara? Nu? Nu te cred!

Si… in sfarsit urci scarile intr-o rasuflare si zambesti penibil: Buna dimineata!

Love is a battlefield

We are young
heartache to heartache we stand
No promises no demands
but love is a battlefield.
We are strong
no-one can tell us we're wrong
Searching our hearts for so long
Both of us knowing
love is a battlefield.
You're begging me to go
then making me stay -
Why do you hurt me so bad?
It would help me to know
do I stand in your way
Or am I the best thing you've had?
Believe me
believe me
I can't tell you why
But I'm trapped by your love
and I'm chained to your side.
We are young
heartache to heartache we stand
When I'm losing control
will you turn me away or touch me deep inside'
And when all this gets old
will it still feel the same?
There's no way this will die
But if we get much closer
I could lose control
And if your heart surrenders you'll need me to hold.
We are young
heartache to heartache we stand (lyrics by Pat Benatar)